Tartă cu banane și cremă de vanilie – cea mai bună prăjitură din lume!
Această tartă cu cremă de vanilie și banane este unul din cele mai delicioase deserturi. Este o combinație de milioane dintre blatul fărâmicios și crema fină, care îți lasă gura apă de la prima mușcătură. În doar câteva minute veți obține o tartă cu un gust irezistibil de savuros.
Ingredients
200 g | Făină |
120 g | Unt |
170 g | Zahăr |
50 ml | Apă |
500 ml | Lapte |
2 bucăți | Ouă |
70 g | Amidon |
1 linguriță | Esență de vanilie |
3 bucăți | Banane |
600 ml | Frișcă |
Instructions
-
Într-un bol amestecați făina, untul la temperatura camerei și 2 linguri de zahăr, până obțineți un aluat fărâmicios, apoi adăugați apa rece și frământați bine aluatul.
-
Întindeți aluatul pe masa tapetată cu făină, apoi cu ajutorul făcălețului aranjați-l pe o tavă detașabilă (diametrul 24 cm) unsă cu unt, astfel încât bordurile să fie de circa 2-3 cm. Dați tava în cuptorul preîncălzit la temperatura de 180°C, timp de 25 de minute.
-
Într-un bol bateți cu ajutorul telului ouăle cu 150 g. zahăr, apoi cerneți deasupra amidonul și amestecați bine să nu rămână cocoloașe. Încorporați treptat laptele și esența de vanilie.
-
Fierbeți amestecul obținut la foc mic, până capătă compoziția unei budinci. Acoperiți budinca cu folie alimentară, astfel încât să fie lipită de ea și lăsați-o să se răcească timp de 30 de minute.
-
Într-un bol amestecați cu grijă 300 g. frișcă bătută, bananele feliate și budinca răcită. Puneți crema obținută în tarta coaptă și nivelați-o cu ajutorul unei spatule.
-
Cu ajutorul unei pungi pentru ornat decorați toată suprafața tartei cu 300 g. frișcă bătută, formând flori și dați-o la rece pentru o oră.
-
Savurați cu plăcere!
0 comments