Rulada cu portocale fierte. Cel mai delicios desert din viata mea!

august 1, 2022

Un deliciu de care nu o să vă săturați niciodată este această ruladă cu portocale fierte. Probabil deja ați rămas surprinși de originalitatea ruladei prin menționarea portocalelor fierte. Ei bine, ca să nu vă ținem în prea mult suspans vă vom dezvălui că blatul ruladei este constituit dintr-o combinație bogată din bezea cu gălbenușuri bătute amestecate cu portocale fierte, ulterior mixate. Aroma este splendidă, ideală pentru momentele de răsfăț culinar, alături de prieteni și familie. Crema cu o textură mai fermă pentru a nu curge, se prepară foarte simplu. Aspectul atractiv al ruladei va ademeni pe oricine.

Ingredients

2 bucăți Portocală
2 l Apă
240 g Făină
6 bucăți Gălbenușuri de ou
120 g Zahăr
6 bucăți Albușuri de ou
120 g Zahăr
400 g Cremă de brînză
250 g Frișcă
60 g Zahăr pudră
5 ml Esență de vanilie
200 g Ciocolată topită
100 g Mandarine

Instructions

  1. Într-un bol cu 6 albușuri de ou adăugați 120 g de zahăr și mixați într-o bezea densă. Separat, într-un alt bol cu 6 gălbenușuri de ou adăugați 120 g de zahăr și mixați;
  2. Într-o cratiță cu 2 l de apă fiartă puneți 2 portocale și lăsați la fiert pentru 30 de minute. Scoateți portocalele într-un bol, apoi tăiațile în bucăți mai mici și mixați-le cu tot cu coajă. Puneți compoziția în bolul cu gălbenușurile bătute și încorporați 240 g de făină apoi mixați toate componentele. Turnați amestecul în bolul cu bezea, iar după ce amestecați într-o compoziție omogenă, transferați aluatul în tava de copt (cu dimensiunea 24 cm x 30 cm). Nivelați blatul pe toată suprafața tăvii și dați tava la cuptorul preâncălzit la 180°C pentru 35 de minute;
  3. Într-un bol cu 400 g de cremă de brânză adăugați 5 ml de esență de vanilie, 60 g de zahăr pudră și amestecați cu mixerul. Turnați 250 ml de frișcă peste cremă și amestecați până veți obține o textură fermă;
  4. Întindeți crema peste blatul copt. Rulați blatul într-un sul strâns. Pentru topping turnați deasupra 200 g de ciocolată topită. Feliați 2 mandarine în rondele și tăiați fiecare rondel pe mijloc, nu până la capăt. Decorați rulada cu feliile de mandarine. Dați rulada la frigider pentru 1 oră;
  5. Savurați cu plăcere!

0 comments