Arata atat de bine incat nici nu te induri sa o tai – tarta cu nutella in 2 culori

decembrie 1, 2020

Tartele sunt un desert căruia nu-i poți rezista și pentru care multe gospodine optează când au nevoie să impresioneze la o masă de sărbătoare. În această rețetă vă propunem o tartă absolut impresionantă nu doar prin designul deosebit, în 2 culori contrastante, dar și pentru consistența nemaipomenit de delicioasă, în care Nutella va fi cel mai apreciat adaos. În cazul în care nu știți ce puteți servi la un desert, atunci această tartă este o alegere mai mult decât bună, iar succesul este garantat.

Ingredients for Blat

50 g Fulgi de cocos
1 bucată Ou
50 g Zahăr
150 g Făină

Ingredients for Compoziția din brânză

500 g Brânză de vaci
2 bucăți Ouă
150 g Zahăr
40 g Amidon de porumb
10 g Zahăr vanilat
100 g Nutella

Instructions

  1. Pentru blat: într-un bol bateți 1 ou cu 50 g de zahăr. Încorporați fulgii de cocos, făina și frământați până obțineți un aluat consistent. Puneți aluatul în tava de copt (cu diametrul de 24 cm) și îl repartizați pe toată suprafața, presând bine cu o lingură, inclusiv și pe margini.
  2. Pentru umplutură: într-un bol zdrobiți brânza de vaci cu un blender, adăugați 2 ouă și mixați până obțineți o compoziție cremoasă. Încorporați zahărul, amidonul de porumb, zahărul vanilat și mixați bine timp de câteva minute până se omogenizează totul.
  3. Puneți ½ din compoziția obținută într-un bol și o amestecați cu 100 g de nutella.
  4. Începeți să asamblați tarta: peste baza din tavă puneți 1 lingură din compoziția albă, 1 lingură din compoziția cu nutella și continuați să stratificați consecutiv în acest mod până ați încorporat totul.
  5. Cu un bețișor duceți mai multe linii de la centru spre margini, pentru a oferi desertului un decor frumos. Dați tava la cuptor pentru 30 min la 130℃.
  6. Savurați cu plăcere!

0 comments