Tort “Prune în ciocolată“ – un tort extrem de delicios, care va deveni preferatul tău!

martie 27, 2018

Acest tort de ciocolată cu prune și miez de nucă este un adevărat deliciu. Combinația dintre blatul ciocolătos, crema fină de frișcă cu lapte condensat cu miez de nucă, prune și o delicioasă glazură de ciocolată te face să savurezi acest tort bucățică cu bucățică. Alintă-ți familia cu cel mai delicios tort făcut de tine!

Ingredients

180 g Făină
180 g Zahăr
4 bucăți Ouă
25 g Cacao
5 g Praf de copt
0,5 linguriță Sare
70 ml Apă caldă
300 g Frișcă
160 g Lapte condensat
300 g Prune uscate
150 g Miez de nucă
200 g Ciocolată neagră
7 g Gelatină
50 ml Apă
90 g Unt
50 g Suc de vișină
3 ml Esență de rom

Instructions

  1. Mai întâi preparați blatul: într-un bol amestecați făina cu cacao și praful de copt. În alt bol puneți albușurile, un praf de sare și mixați până devine o spumă tare, adăugați 20 g zahăr și mixați bine până obțineți o bezea. Lăsați la o parte.
  2. Într-un bol mixați gălbenușurile și adăugați treptat apa fierbinte, mixând continuu. Apoi adăugați 160 g zahăr și mixați până obțineți o cremă pufoasă și fină. Peste amestecul de gălbenușuri adăugați albușurile bătute și amestecați ușor cu spatula.
  3. Adăugați treptat amestecul de făină cu cacao și amestecați cu spatula, de sus în jos cu mișcări lente. Turnați aluatul într-o tavă (diametrul 20 cm) tapetată cu hârtie de copt și nivelați bine. Dați tava la cuptorul încins la temperatura de 180°C, pentru 30 de minute. Lăsați blatul la răcit în tavă, apoi îl tăiați în 3 foi egale.
  4. Între timp preparați crema: amestecați gelatina cu 50 ml de apă rece, lăsați 5 minute, apoi încălziți la baia de aburi până se topește, o adăugați în laptele condensat la temperatura camerei și amestecați foarte bine.
  5. Într-un bol încăpător bateți frișca rece până devine fermă, apoi adăugați amestecul de lapte condensat cu gelatină și mixați până se încorporează. Adăugați 200 g prune tocate și amestecați ușor cu spatula, apoi adăugați 50 g nuci tocate, 50 g ciocolată neagră mărunțită și amestecați bine cu spatula, cu mișcări lente.
  6. Asamblați tortul într-un inel detașabil:puneți prima foaie de blat, însiropați cu un amestec din suc de vișine și esență de rom, apoi puneți jumătate din cantitatea de cremă și nivelați bine. Puneți a doua foaie de blat, însiropați bine și puneți restul de cremă, nivelați bine și puneți a treia foaie de blat. Dați la frigider pentru 3 ore.
  7. Preparați glazura: topiți la baia de aburi 150 g ciocolată mărunțită împreună cu untul, amestecați continuu până se topește tot. Turnați glazura de ciocolată peste tort și nivelați bine deasupra și marginile. Decorați marginile cu 100 g miez de nucă tocată, iar deasupra cu 100 g prune uscate, tăiate în jumătăți. Dați la rece 2 ore.
  8. Savurați cu plăcere!

0 comments