Prajitura bounty se prepara doar fara coacere!

septembrie 11, 2020

Prăjitura Bounty este un deliciu care nu poate rămâne neobservat la o petrecere. Cu un aspect superb, un gust divin, asemănător cu celebra ciocolată bounty, și o compoziție apetisantă, această prăjitură va face furori. Copii cu siguranță o vor îndrăgi și nici nu veți observa cât de repede se va termina. Aceasta este cu adevărat o prăjitură de nota 10.

Ingredients for Blat

150 g Biscuiți cu gust de vanilie
100 g Ciocolată neagră
100 ml Lapte

Ingredients for Cremă

500 ml Lapte
100 g Zahăr
100 g Griș
150 g Fulgi de cocos

Ingredients for Glazură

100 ml Frișcă lichidă 33%
150 g Ciocolată neagră 55%
40 g Unt

Instructions

  1. Puneți biscuiții cu gust de vanilie măcinați într-un bol. Încorporați ciocolata neagră măcinată. Adăugați laptele și amestecați bine, până obțineți un aluat sfărâmicios. Transferați aluatul obținut în tava (cu dimensiunile de 24 x 24 cm) tapetată cu hârtie de copt. Presați și nivelați bine blatul pe fundul tăvii.
  2. Pentru cremă: puneți laptele într-o cratiță pe foc. Adăugați zahăr, griș și amestecați cu un tel. Lăsați compoziția pe foc până începe să capete o consistență cremoasă, amestecând continuu cu un tel. Încorporați fulgii de cocos. Transferați compoziția obținută peste blatul din tavă și nivelați. Dați tava la frigider pentru 30 min.
  3. Între timp pregătiți glazura: puneți frișca lichidă într-un bol, adăugați ciocolata neagră și dați amestecul în cuptorul cu microunde pentru 2 min. Turnați glazura peste prăjitură și dați la frigider pentru 2 ore.
  4. Savurați cu plăcere!

0 comments