Paste penne – le puteți prepara chiar astăzi!

mai 2, 2019

Cu siguranță ați gătit multe rețete de paste, fie cu legume, cu carne, cu sosuri sau brânzeturi. Noi azi vă prezentăm o rețetă simplă și rapidă de paste cu sos de roșii și cârnați. Sunt consistente, apetisante și foarte gustoase. Într-un timp record obțineți un prânz copios, ce va fi pe placul tuturor.

Ingredients

300 g Paste penne
340 g Sos de roșii
10 bucăți Cârnați mici
1/2 bucată Ceapă
2 bucăți Căței usturoi
100 g Mozzarella
200 ml Smântână dulce pentru gătit 12%
40 g Parmezan
2 linguri Ulei de masline
1/2 linguriță Sare
1/2 linguriță Piper negru măcinat
10 g Pătrunjel

Instructions

  1. Puneți o tigaie la foc mediu, adăugați uleiul, ceapa tocată și gătiți timp până devine aurie. Apoi adăugați usturoiul pisat, sosul de roșii, amestecați și mai gătiți 2-3 minute.
  2. Tăiați cârnații în rondele subțiri și-i adăugați peste sosul de roșii. Condimentați cu sare și piper negru, amestecați și gătiți timp de 4-5 minute. Apoi adăugați smântâna dulce pentru gătit, amestecați și gătiți la foc mic sub capac până devine un sos intens.
  3. Apoi adăugați mozzarella rasă, amestecați și luați de pe foc. Fierbeți pastele penne conform instrucțiunilor de pe ambalaj, scurgeți-le de apă și amestecați-le cu sosul obținut. La final adăugați parmezanul ras și amestecați.
  4. Decorați pastele cu pătrunjel tocat și savurați cu plăcere!

0 comments