Pârjoale delicioase fără nici un gram de carne! Nu uita să-ți notezi rețeta!

decembrie 4, 2018

Vă prezentăm rețeta unor pârjoale delicioase, fără nici un gram de carne. Pârjoalele cu varză se prepară foarte simplu și se combină perfect cu felurile de mâncare cu carne. Este un deliciu apetisant și aromat ce nu va lăsa pe nimeni indiferent. Acestea pot fi servite atât în calitate de garnitură, cât și de sine stătător cu smântână sau sosul preferat.

Ingredients

700 g Varză
2 g Ouă
70 g Griș
2 bucăți Cepe
1 linguriță Sare
1 linguriță Mărar uscat
1/2 linguriță Piper negru măcinat
30 g Unt

Instructions

  1. Turnați apă într-o cratiță și puneți-o pe foc. Aduceți apa până la fierbere. Tocați varza cât mai mărunt și adăugați-o în cratița cu apă. Fierbeți varza timp de 7-10 minute. Dacă varza e mai bătrână, aceasta se fierbe cu câteva minute mai mult. Între timp curățați cepele și tăiați-le cuburi mici. Prăjiți ceapa într-o tigaie încinsă cu unt. Prăjiți-o la foc moderat, până se rumenește, apoi transferați-o pe o farfurie și lăsați-o să se răcească.
  2. Strecurați varza, lăsați-o să se scurgă timp de câteva minute și lăsați-o să se răcească. Dacă e necesar, mai scurgeți-o cu mâinile. Amestecați varza cu ceapa prăjită, ouăle, sarea, grișul, mărarul și piperul.
  3. Lăsați amestecul obținut la temperatura camerei pentru 10 minute, până grișul se va umfla. Dacă amestecul e prea lichid, mai adăugați griș . Formați pârjoalele de forma dorită și aplatizați-le puțin.
  4. Prăjiți pârjoalele într-o tigaie cu ulei încins, până se rumenesc. Întoarceți-le pe partea cealaltă și acoperiți tigaia cu un capac. Prăjiți până pârjoalele vor fi gata. Scoateți-le pe prosoape de hârtie, pentru a absorbi surplusul de ulei.
  5. Savurați cu plăcere! Notă: Din cantitatea de ingrediente prezentată mai sus, obțineți aproximativ 10-12 pârjoale.

0 comments