O reteta simpla, dar cu efect! Mirosul apetisant de placinte ii va aduna pe toti la masa

noiembrie 29, 2020

Sunt o mulțime de rețete pentru iubitele plăcinte cu brânză, dar această plăcintă cu influență turcească este pur și simplu genială. O formă sferică cu un aspect atrăgător și promițător. Un aluat moale, fin care se potrivește perfect cu umplutura savuroasă din brânză de vaci cu smântână și ouă. Toate aceste caracteristici formează imaginea unei plăcinte perfecte atât ca aspect, aromă și gust.

Ingredients for Aluat

300 g Făină
3 g Sare
220 ml Apă
70 g Unt
50 ml Ulei rafinat

Ingredients for Umplutură

300 g Brânză de vaci
2 bucăți Ouă
60 g Smântână
3 g Sare

Instructions

  1. Pentru aluat: într-un bol puneți făina, sarea și turnați deasupra apa. Frământați bine aluatul. Acoperiți cu un prosop și lăsați la odihnit pentru 20 min.
  2. Divizați aluatul în 5 părți egale. Modelați fiecare bucată în formă de bilă.
  3. În bolul cu unt topit turnați 50 ml de ulei și amestecați. Treceți fiecare bilă prin amestecul obținut.
  4. Cu un sucitor de bucătărie întindeți bilele în foi cu diametrul de cca 15-20 cm, le ungeți cu amestecul de unt și le puneți una peste alta într-o farfurie. Luați prima turtă și o întindeți bine bine cu mâinile până pbțineți o foaie subțire și transparentă.
  5. Într-un bol puneți brânza de vaci, adăugați ouăle, sarea, smântâna și amestecați bine. Puneți puțin din umplutură peste foaia de aluat întinsă și începeți să rulați. Rulați șnurul obținut spre interior formând o cochilie. Transferați plăcinta în tava de copt unsă cu unt. Procedați la fel cu celelalte turte și continuați să uniți plăcinta. Ungeți plăcinta cu gălbenuș de ou și o dați la cuptor pentru 30 min la 180℃.
  6. Savurați cu plăcere!

0 comments