O gustare delicioasă și sănătoasă, pe care nu trebuie s-o ratați în acest sezon – ruladă din dovlecei cu ciuperci.

iulie 3, 2018

Ruladele sunt un aperitiv perfect atât pe masa de sărbătoare, cât și pentru un picnic. Astăzi vă prezentăm o ruladă cu blatul din dovlecei și umplutură de ciuperci. Blatul este puhav, aromat și se combină perfect cu umplutura suculentă de ciuperci. Preparați și voi această ruladă, toți vor savura din ea cu mare plăcere.

Ingredients

2 bucăți Dovlecei
2 bucăți Ouă
400 g Ciuperci champignon
250 g Făină
200 g Smântână
150 g Cașcaval
10 g Praf de copt
3 bucăți Căței usturoi
3 linguri Ulei rafinat
1 bucată Ceapă
1 linguriță Sare
1 linguriță Piper negru măcinat

Instructions

  1. Spălați dovleceii, tăiați capetele și îi dați prin răzătoare, apoi adăugați puțină sare, amestecați și lăsați 10 minute să lase cât mai multă apă. Puneți dovleceii rași (scurși de apă) , într-un bol și adăugați gălbenușurile, făina, praful de copt, sare după gust, piper negru după gust și amestecați bine, până obțineți o compoziție omogenă.
  2. Într-un bol bateți spumă albușurile cu un praf de sare. Mixați până devin o spumă tare, apoi adăugați albușurile bătute la compoziția de aluat și amestecați ușor. Puneți compoziția într-o tavă de cuptor cu (dimensiunile 30 ×40 cm), tapetată cu hârtie de copt și nivelați ușor. Dați tava la cuptorul încins la temperatura de 180°C, pentru 30 de minute.
  3. Între timp pregătiți umplutura: spălați ciupercile, uscațile cu un prosop de bucătărie și le tocați mărunt. Într-o tigaie încinsă cu ulei puneți la călit ciupercile tocate, amestecați și adăugați usturoiul tocat. Când ciupercile sunt gata, adăugați smântâna, amestecați, lăsați vreo 2 minute și luați de pe foc.
  4. Când blatul s-a copt, îl scoateți din cuptor și îl lăsați 5 minute să se răcească. Apoi peste blat puneți umplutura de ciuperci, presărați cu cașcaval ras și rulați strâns blatul. Lăsați rulada la răcit, timp de 30 de minute, apoi puteți decora cu mărar tocat.
  5. Savurați cu plăcere!

0 comments