Cum să faci crochete de cartofi – notează cea mai simplă și rapidă rețetă!

martie 5, 2019

Vă prezentăm o rețetă delicioasă de crochete de cartofi. Este o gustare simplă, uşor de făcut şi care nu necesită prea multă atenţie. Crochetele de cartofi le puteţi servi atunci când aveţi musafiri, când vin prietenii în vizită sau când vrei să pregătiţi ceva rapid pentru cei dragi. Serviți crochetele de cartofii cu un sos picant, astfel vor fi și mai delicioase.

Ingredients

800 g Cartofi
70 g Unt
1 bucată Gălbenuș de ou
2 bucăți Albușuri de ou
200 g Făină
200 g Pesmet
1/2 linguriță Praf de nucșoară
1/2 linguriță Sare
1/2 linguriță Piper negru măcinat

Instructions

  1. Spălați cartofii, uscați-i și-i puneți-i într-o tavă de copt. Coaceți cartofii în cuptorul preîncălzit timp de 50 de minute, la temperatura de 190°C și rotiți-le la fiecare 20 de minute (sau îi gătiți în cuptorul cu microunde până devin moi, aproximativ 10 minute).
  2. Tăiați cartofii copți în jumătate și scoateți miezul. Puneți miezul de cartofi într-un bol și pisați bine până obțineți un pireu. Adăugați untul, sarea, piperul, nucșoara măcinată și amestecați bine.
  3. Adăugați gălbenușul peste pireu, amestecați bine și puneți compoziția obținută într-un sac de patiserie. Pe un platou formați 7 rulouri din compoziția de cartofi și dați la congelator pentru 30 de minute.
  4. Apoi tăiați rulourile de cartofi în bastoane de dimensiuni egale (circa de 4-5 cm). Treceți bastonașele de cartofi prin făină, apoi prin albușurile bătute și la final le treceți prin pesmet.
  5. Înfierbântați uleiul într-o cratiță până la temperatura de 170°C și prăjiți bastonașele de cartofi până devin aurii. După ce s-au prăjit le scoateți pe un platou tapetat cu prosoape de bucătărie (pentru a absorbi surplusul de ulei).
  6. Savurați cu plăcere!

0 comments