Chec simplu cu capsuni – amesteci, coci si desertul e gata!

iunie 25, 2019

Vă prezentăm cea mai simplă rețetă de chec pufos cu căpșuni. Se prepară foarte ușor, din ingrediente puține, iar rezultatul este uimitor. În acest chec puteți pune atât căpșuni, cât și cireșe, coacăză, vișine sau orice fruct doriți. Când este sezonul căpșunilor mereu prepar acest chec pentru micul dejun, este perfect cu o ceașcă de ceai.

Ingredients

290 g Făină
200 ml Lapte
8 g Praf de copt
180 g Zahăr
90 ml Ulei rafinat
2 bucăți Ouă
10 g Zahăr vanilat
500 g Căpșuni
1 lingură Zahăr pudră pentru decor
1 lingură Unt pentru uns tava

Instructions

  1. Într-un bol spargeți ouăle, adăugați zahărul, zahărul vanilat și mixați până se dublează în volum. Adăugați laptele, uleiul, făina cernută, praful de copt și mixați până obțineți o compoziție omogenă.
  2. Turnați compoziția într-o tavă cu diametrul (22 cm) tapetată cu hârtie de copt și unsă cu unt. Nivelați și puneți pe toată suprafața căpșunile (curățate de codiță) și le scufundați puțin în aluat.
  3. Coaceți checul la cuptorul preîncălzit la temperatura de 180°C , pentru 40 de minute, până trece testul scobitorii și iese curată. Apoi îl scoateți pe un suport de sârmă și îl lăsați să se răcească complet.
  4. După ce s-a răcit, presărați checul cu zahăr pudră.
  5. Savurați cu plăcere!

0 comments