Cea mai bună rețetă de preparare a conopidei – conopidă la cuptor cu surpriză!

ianuarie 30, 2019

Vă prezentăm o rețetă deosebită de conopidă la cuptor cu sos cremos de cașcaval și umplutură de carne. Din cele mai accesibile ingrediente obțineți o mâncare deosebit de aromată și savuroasă. Bucurați-i pe cei dragi cu un deliciu sățios și perfect pentru o cină festivă.

Ingredients

1 bucată Conopidă
180 g Carne tocată
1 bucată Ceapă
2 bucăți Cățel de usturoi
80 ml Sos de roșii
1 bucată Ou
1/2 linguriță Sare
1/2 linguriță Piper negru măcinat
1/2 linguriță Boia de ardei dulce

Ingredients for Sos

50 g Unt
30 g Făină
200 ml Lapte
110 g Cașcaval Cheddar
20 g Parmezan

Instructions

  1. Înlăturați cotorul conopidei și puneți-o la fiert într-o cratiță cu 3 litri de apă clocotită. Fierbeți timp de 2-3 minute, apoi o scoateți într-un bol cu apă rece și cuburi de gheață.
  2. Într-un bol puneți carnea tocată, adăugați ceapa tocată mărunt, usturoiul pisat, oul, sarea, piperul negru și boia de ardei dulce. Amestecați totul până obțineți o compoziție omogenă.
  3. Adăugați sosul de roșii, amestecați și umpleți conopida cu amestecul de carne, (apăsați bine cu lingura amestecul de carne, încât să între și în interiorul conopidei). Puneți conopida (cu amestecul de carne în sus) într-o tavă, tapetată cu hârtie de copt.
  4. Acoperiți conopida cu folie de aluminiu și o dați la cuptorul încins la temperatura de 180°C, pentru circa 15 de minute. Apoi înlăturați folia de aluminiu și mai coaceți încă 15 minute.
  5. Între timp într-o cratiță puneți untul la topit, adăugați făina, amestecați și turnați laptele în șuviță, amestecați rapid. Apoi adăugați 80 g de cașcaval ras, amestecați până obțineți un sos dens și luați de pe foc.
  6. Întoarceți conopida (cu carnea) în jos și turnați sosul peste ea. Presărați cu restul de cașcaval cheddar și cu parmezan ras. Dați la cuptor și mai coaceți încă 15 minute, până se rumenește frumos.
  7. Savurați cu plăcere!

0 comments