Atât de fin și ușor, precum un nor! Cheesecake trio de ciocolată, fără coacere.

martie 12, 2019

Dacă sunteți iubitori de ciocolată, acest desert o să devină favoritul vostru! Vă prezentăm o rețetă extraordinară de cheesecake trio de ciocolată. Se prepară foarte simplu, nu necesită coacere și este extrem de delicios. Vă puteți permite acasă și oricând acest desert de lux.

Ingredients for Cheesecake

160 g Ciocolată neagră
300 g Cremă de brînză
30 ml Lapte
200 ml Frișcă lichidă 33%
30 g Zahăr
8 g Gelatină

Ingredients for Glazură

50 g Ciocolată neagră
2 linguri Apă
3 g Gelatină
20 g Cacao
40 g Zahăr
90 ml Frișcă lichidă 33%

Ingredients for Decor

10 g Cacao
20 g Fistic

Instructions

  1. Într-un bol amestecați crema de brânză cu 15 g de zahăr. Amestecați bine cu spatula până se topește zahărul.
  2. Turnați 120 ml de frișcă lichidă într-un bol, adăugați 15 g de zahăr și mixați până devine fermă. Adăugați frișca bătută la crema de brânză și amestecați ușor cu spatula.
  3. Separat amestecați 30 ml de lapte cu 8 g de gelatină, lăsați 5 minute la umflat, apoi topiți la baia de aburi sau în cuptorul cu microunde. Adăugați gelatina deshidratată în lapte în bolul cu cremă de brânză și amestecați până se încorporează.
  4. Tapetați o tavă de chec (22x9x7cm) cu hârtie de copt și turnați 180 g de cremă obținută. Nivelați bine și dați la congelator pentru 10 minute.
  5. Puneți 160 g de ciocolată mărunțită într-un bol, adăugați 80 ml frișcă lichidă fierbinte, lăsați 1 minut și amestecați până se topește.
  6. În crema de brânză rămasă adăugați 100 g de ciocolată topită și amestecați. Peste crema albă turnați 170 g de cremă de ciocolată, nivelați crema și dați la congelator pentru încă 10 minute.
  7. În crema de ciocolată rămasă adăugați cantitatea rămasă de 60 g de ciocolată topită, amestecați bine și turnați în tavă peste crema de ciocolată. Nivelați bine și dați la rece pentru 5 ore.
  8. Preparați glazura: într-o cratiță amestecați zahărul cu pudra de cacao. Adăugați frișca lichidă, amestecați și puneți amestecul la foc mic până atinge punctul de fierbere și se topește tot zahărul.
  9. Luați de pe foc, adăugați gelatina deshidratată în două linguri de apă. Adăugați ciocolata topită și amestecați până obțineți un amestec omogen.
  10. Scoateți tortul din tavă, puneți-l pe un grătar de sârmă și turnați glazura de ciocolată. Îmbrăcați tortul în întregime cu glazură. Presărați tortul cu cacao, presărați cu fistic mărunțit și dați-l la rece pentru 20 de minute, până se întărește glazura.
  11. Savurați cu plăcere!

0 comments